“Era o dimineata aglomerata la cabinet cand, in jurul orei 08:30, intra un domn batran cu un deget bandajat. Imi spune imediat ca este foarte grabit, fiindca are o intalnire fixata pentru ora 09:00. L-am invitat sa se aseze, stiind ca avea sa mai treaca cel putin o jumatate de ora pana sa apara medicul. Il observ cu cata nerabdare isi priveste ceasul la fiecare minut care trece.
Intre timp ma gandesc ca n-ar fi rau sa-i desfac bandajul si sa vad despre ce este vorba. Rana nu pare a fi asa de grava… In asteptarea medicului, ma decid sa-i dezinfectez rana si ma lansez intr-o mica conversatie. Il intreb cat de urgenta este intalnirea pe care o are si daca nu prefera sa astepte sosirea medicului pentru tratarea ranii.. Imi raspunde ca trebuie sa mearga neaparat la casa de batrani, asa cum face de ani buni, ca sa ia micul dejun cu sotia.
Intre timp ma gandesc ca n-ar fi rau sa-i desfac bandajul si sa vad despre ce este vorba. Rana nu pare a fi asa de grava… In asteptarea medicului, ma decid sa-i dezinfectez rana si ma lansez intr-o mica conversatie. Il intreb cat de urgenta este intalnirea pe care o are si daca nu prefera sa astepte sosirea medicului pentru tratarea ranii.. Imi raspunde ca trebuie sa mearga neaparat la casa de batrani, asa cum face de ani buni, ca sa ia micul dejun cu sotia.
Politicoasa, il intreb de sanatatea sotiei.. Senin, batranul domn imi povesteste ca sotia, bolnava de Alzheimer, sta la casa de batrani de mai bine de 7 ani. Gandindu-ma ca intr-un moment de luciditate sotia putea fi agitata de intarzierea lui, ma grabesc sa-i tratez rana, dar batranul imi explica ca ea nu-si mai aduce aminte de 5 ani cine este el... Si-atunci il intreb mirata: “Si dvs. va duceti zilnic ca sa luati micul dejun impreuna?“. Cu un suras dulce si o mangaiere pe mana, imi raspunde:
“E-adevarat ca ea nu mai stie cine sunt eu, dar eu stiu bine cine este ea“.
... imi era dor de sufletul tau... Nu a fost zi in care sa nu intru pe acest blog si sa nu te caut, ma inrebam de ce nu esti? Unde iti plimbi pasii si in ce suflete ii lasi?
RăspundețiȘtergereImi amestec gandurile cu ale tale si ma trezesc in acel spital pe care il amintesti mai sus... doar ca eu traiesc atat in el cat si in ea pentru ca atunci cand ea sunt eu, el este el...iar cand el sunt eu, ea este el.... si stiu ca intelegi la ce ma refer ... respir in lumi de povesti cu caste de turat dulce si imi plimb sufletul prin case bantuite de fantomele vietii anterioare...
Incerc de mai bine de cateva saptamani sa imi continui scrierile si nu reusesc, ma opresc in cuvinte si nu gasesc niciun sens pentru a trece mai deparet de prima litera a alfabetului. Daca vrei sa zambesti macar o data pe zi, nu te apropia de acel spital, te vei pierde in el..
P.S: Stii ce urmeaza aici.... asa ca ... simte ce iti soptesc atunci cand nu imi auzi glasul!
Te iubesc!
RăspundețiȘtergereptiu drace! frumoasa pevestioara. chiar emotionanta. da... ma intreb daca sa fiu rau si sa-ti urez taiere de vena placuta- in cada in apa calda, nu se simte, cica; sau sa ma abtin?
RăspundețiȘtergereazi, fiind o super- oferta, ma abtin!