marți, 18 august 2009

oamenii de langa noi...

      ...sunt aproape sau nu. Unii ii simti aproape chiar daca nu poti sa ii vezi. Pur si simplu stii ca sunt acolo, ca se gandesc la tine, ca se intreaba ce faci. Astia sunt cei pentru care simti ca vrei sa mergi mai departe, cei care te fac sa zambesti dimineata cand te trezesti. Mai sunt si ceilalti, aia pe care ai vrea sa ii arunci in spatiu dar despre astia nu vreau sa vorbesc. O sa iti accept sfatul Caline si o sa fiu pozitiv. Adevarul este ca numai fiind pozitiv, reusesti sa ramai in categoria despre care vreau eu sa vorbesc. Nimeni nu vrea sa aiba in preajma persoane morocanoase, negative. Ne place sa fim veseli, sa radem, sa ne distram, sa ne simtim bine.

       De ce vreau sa vorbesc despre oamenii de langa mine? Pentru ca e, poate, unul dintre cele mai importante aspecte ale vietii noastre sociale. Interactionam cu ceilalti toata viata. Ei ne fac sa zambim, ei ne calca nervii in picioare, ei sunt vinovati intr-o masaura mai mare sau mai mica de tot ce se intampla cu noi. Eu ma consider o persoaa norocoasa din punctul asta de vedere. Am prieteni de calitate. Sunt oameni foarte importanti pentru mine. M-au ajutat si m-au sustinut de multe ori atunci cand am avut nevoie. Este incredibil de important sa stii ca cineva este oricand pregatit sa te sustina, sa te tina in brate, sa  te asculte atunci cand esti daramat, cand simti ca oxigenul lipseste din aerul pe care il respiri, ca toata lumea ta interioara este sub nivelul marii. Oamenii astia au puterea sa te ridice din mocirla in care zace sufletul tau, ei pot sa iti aduca un zambet pe buze chiar daca de cele mai multe ori arata mai mult a ranjet. Ei sunt cei care iti dau senzatia ca intr-o zi va fi mai bine.  Pentru mine nu e rusinos sa accept ca sufar uneori. Da, mi se intampla. Eu cred ca e o calitate sa accepti suferinta, din suferinta se nasc multe lucruri frumoase daca stii sa inveti din ea. Mi se pare ca sensibilitatea e cea mai mare calitate umana desi uneori ma intreb daca nu e pe cale de disparitie. Imi place ca pot sa ma bucur de lucrurile marunte. Imi place uneori sa stau sa ma gandesc la frunzele copacilor, la firele de iarba, la apa care curge la vale... Nu stie sa faca altceva dar totusi, eu unu, stau si ma minunez de multe ori cat de frumoasa e, stau si ma ma bucur privind-o cum alearga peste pietre. E o minune care ma face sa zambesc. 

       Vreau sa va multumesc ca ma faceti sa ma simt important, ca ma ajutati sa zambesc dimineata , ca ma ajutati sa imi pastrez speranta si ca sunteti acolo pentru mine...

       Voi stiti cine sunteti... oamenii importanti din viata mea...

vineri, 14 august 2009

...cuvinte simple

      ...In general consider ca pentru a putea explica senzatiile chinuitoare pe care le traiesc, sentimentele intense care mi-au adus multe nopti de nesomn, ar trebui sa caut si sa gasesc cuvinte sofisticate, complicate, extrm de complexe. Nu imi dau seama ca doar ceea ce simt are grad de comparatie. Tremurul acela pe care il simt in suflet, in partea aceea nedefinita a mea, acolo unde numai eu pot sa ajung, nu poate fi exprimat in cuvinte. Cuvintele nu au esenta, cuvintele nu au suflet. Sufletul cuvintelor este dat de noi. 

       Intotdeauna mi-am dorit sa pot sa ma exprim altfel decat in cuvinte. Adica toata lumea e in stare sa inteleaga lucruri elementare. Daca ii spui unui om ca ai nevoie de o cana rosie, ar trebui ca orice om sa stie despre ce e vorba, la ce faci referire. Ce te faci cand ii spui aceluiasi om ca ai nevoie de dragoste, de afectiune, de grija, de intelegere? Cine iti garanteaza ca cel mai inteligent, cel mai sensibil sau cel mai atent sau mai intelept om pe care il cunosti o sa inteleaga despre ce e vorba, ce simti tu acolo in sufletul tau care e chinuit si contorsionat de lipsa aceea pe care o resimti si care pana la urma nici tu nu o intelegi pe deplin?

       Pentru asta mi-am dorit de cand eram copil, sa fiu capabil sa ma transpun in sufletul celui pe care incercam sa il inteleg. Sa facem cumva schimb de trupuri, de personalitati, de constiinta, sa devin eu el si el eu. Intotdeauna am considerat ca e singura modalitate de a te face pe deplin inteles. Minte de copil... nu am reusit nicodata desi nu am renuntat la incercarea mea de a ma face inteles.

    ... o sa vezi oare diferenta dintre cana rosie si cuvintele din sufletul meu...?

joi, 6 august 2009

Un nou inceput? Poate...

         ... mi-am dorit de mai multa vreme sa scriu ceea ce simt si gandesc la un moment dat. Sa incerc sa surprind in cuvinte ceea ce traiesc si experimentez acum, in acest moment. Nu ma consider foarte bun la mestesugul impletirii cuvintelor. Am impresia ca sunt un copil care invata sa mearga.

         Intotdeauna am considerat ca ma exprim mai bine prin gesturi, non-verbal. Avantajul este ca eu "ma exprim" mai eficient. Dezavantajul este ca nimeni nu intelege ce vreau sa transmit. Ironic, nu?