...In general consider ca pentru a putea explica senzatiile chinuitoare pe care le traiesc, sentimentele intense care mi-au adus multe nopti de nesomn, ar trebui sa caut si sa gasesc cuvinte sofisticate, complicate, extrm de complexe. Nu imi dau seama ca doar ceea ce simt are grad de comparatie. Tremurul acela pe care il simt in suflet, in partea aceea nedefinita a mea, acolo unde numai eu pot sa ajung, nu poate fi exprimat in cuvinte. Cuvintele nu au esenta, cuvintele nu au suflet. Sufletul cuvintelor este dat de noi.
Intotdeauna mi-am dorit sa pot sa ma exprim altfel decat in cuvinte. Adica toata lumea e in stare sa inteleaga lucruri elementare. Daca ii spui unui om ca ai nevoie de o cana rosie, ar trebui ca orice om sa stie despre ce e vorba, la ce faci referire. Ce te faci cand ii spui aceluiasi om ca ai nevoie de dragoste, de afectiune, de grija, de intelegere? Cine iti garanteaza ca cel mai inteligent, cel mai sensibil sau cel mai atent sau mai intelept om pe care il cunosti o sa inteleaga despre ce e vorba, ce simti tu acolo in sufletul tau care e chinuit si contorsionat de lipsa aceea pe care o resimti si care pana la urma nici tu nu o intelegi pe deplin?
Pentru asta mi-am dorit de cand eram copil, sa fiu capabil sa ma transpun in sufletul celui pe care incercam sa il inteleg. Sa facem cumva schimb de trupuri, de personalitati, de constiinta, sa devin eu el si el eu. Intotdeauna am considerat ca e singura modalitate de a te face pe deplin inteles. Minte de copil... nu am reusit nicodata desi nu am renuntat la incercarea mea de a ma face inteles.
... o sa vezi oare diferenta dintre cana rosie si cuvintele din sufletul meu...?
Stii ca eu sunt alaturi de tine... Nu stiu daca te si ajuta la ceva sau cumva, dar sper...
RăspundețiȘtergereNu pot sta linistita atunci cand vine vorba de suflete create din cuvinte. Si pentru ca existi in noi cei ce te iubim, iti voi arata cum te vede un suflet egal cu al tau... E ceva ce am scris despre tine in urma cu ceva timp, cateva cuvinte din prima mea carte. Suna cam asa :
RăspundețiȘtergere“Sunt o bucata de lut neprelucrata, usor de strivit” imi spunea el.
Ma intrebam cat de dura sau cat de fina imi este palma? Cat de mica sau cat de mare mi-e inima sau cat de impregnanti imi sunt pasii in trupul lui de lut. Il tin strans in fiecare seara, ii fur gandurile si inconjor fetita din mine cu imaginea barbatului din lut. Cat de multe poate oferi acest chip creat si conturat de el prin miile de bulgari arsi si striviti de lumina rosiatica a pamantului negru ? Nu stie cat de special este pentru faptul ca se poate darui asa cum este, nu stie ca atunci cand imi spune ca ma iubeste imi topeste lacrimile zidite in trupul asta strivit de miile de fluturi, nu stie cat de frumoasa ii este mangaierea, nu stie ca transforma nefiinta in fiinta? De ce nu stie ? Pentru ca este atat de frumos si atat de speriat de momentul in care isi simte aripile incat ii este frica sa creada ca poate fi el ingerul cu aripi de cristal.
Ma intrebam cum stie un barbat sa iubeasca in infinit? Raspunsul l-am gasit in el ... plange atunci cand asculta greierii noptii din muntii pustiiti, rade atunci cand nu stie sa-si adune lacrimile, traieste atunci cand moare pentru ea, culege vise atunci cand nu mai exista cer din ce sa le adune, impleteste sperante din fericiri inexistente si traieste ca un copil maturizat inainte de vreme in camera ratacita, fara vedere, fara perdele si fara usi, fara acoperis ci doar cu poteci de lemn cu felinare ratacite.
Cum poti sa nu iubesti bucata aceasta de lut?
Iata diferenta!
hm... vad ca va intelegeti de minune.
RăspundețiȘtergere